Maturitatea emoțională - Interviu cu Bogdan Manta (Amsterdam, Olanda)
Moderatori: Loredana Pădurean, Bogdan Balaban
Introducere
Loredana Pădurean: Bogdan Manta este astăzi cu noi la episodul despre maturitatea emoțională. Începem cu o scurtă introducere: unde locuiești și care este legătura ta, în continuare, cu România?
Bogdan Manta: Sunt plecat de 25 de ani din România. Am locuit mai întâi în Praga un deceniu, iar apoi în Amsterdam de 15 ani. Sunt încă foarte legat de România: mama mea, nepotul meu de 13 ani, familia. Avem și câțiva clienți foarte importanți în România, așa că sunt în țară cam o dată la două luni.
Bogdan Balaban: Hai să începem direct cu întrebarea cea mai importantă: ce este maturitatea emoțională și de ce contează atât de mult în managementul profesional?
1) Ce este maturitatea emoțională?
Bogdan Manta: Mai țineți minte ce spuneau bunicii noștri: „Calculează de nouă ori și taie o dată”? În esență, asta e maturitatea emoțională: capacitatea de a procesa reacțiile și răspunsurile emoționale, în special cele inițiale, și de a răspunde matur, logic și controlat la stimuli și situații provocatoare.
E foarte important să înțelegem diferența dintre reacție și răspuns — pentru că nu sunt identice.
Loredana Pădurean: Asta a fost și pentru mine motivația inițială când am decis să scriu prima carte: momentul în care mi-am dat seama că există o diferență între inteligența emoțională și maturitatea emoțională, între reacție și răspuns. În lumea profesională, reactivitatea emoțională creează enorm de multe conflicte nenecesare. E despre cum răspundem, nu despre ce simțim. Maturitatea emoțională e, până la urmă, un mecanism de control, nu?
Bogdan Manta: Fără să intrăm în neuroștiință sau în filozofii complicate, e util să distingem între emoții primare (tristețe, bucurie, furie și frică/anxietate), emoții secundare, stări afective și sentimente.
Emoțiile sunt reacții foarte rapide, apar în milisecunde și, de multe ori, nici măcar nu le conștientizăm — trec repede. Dar dacă persistă, intră contextul (social, cultural, personal, fizic) și apar nuanțe.
Vă dau un exemplu simplu. Să spunem că Gică are un coleg nou, Mihăiță. La prima cafea, Mihăiță face o remarcă ciudată, poate deplasată. Gică simte o ușoară iritare. Asta e o emoție scurtă. Data viitoare când îl vede pe Mihăiță, nu înseamnă automat că nu-l suportă — a fost un moment.
Dar dacă în zilele următoare Mihăiță continuă să-l irite, începe să se dezvolte o stare afectivă. Amigdala generează iritarea și trimite un semnal hipocampului: „Amintește-ți că persoana asta te irită.” Emoția devine mai stabilă și durează mai mult.
În stadiul ăsta, Gică poate lucra cu Mihăiță fără conflicte majore, dar nu își va dori să devină prieten cu el. Iar dacă situația continuă luni sau ani, relația poate genera un sentiment puternic — poate chiar ură.
2) Putem învăța maturitatea emoțională? Putem „antrena” asta?
Bogdan Balaban: Putem învăța asta? Putem antrena asta? Dacă suntem învățați să căutăm validarea exterioară, putem să ne antrenăm să fim mai focusați pe interior?
Bogdan Manta: Absolut.
Bogdan Balaban: Cum?
Bogdan Manta: Sper că nu o să mă urască lumea când o să le spun… Începem azi și așteptăm vreo 25 de ani.
Acum, serios: foarte mulți români recunosc asta. Pleci în străinătate, ești în tren și te uiți la ceilalți: „ia uite-l pe ăsta”, „ia uite-o pe aia”, „ia uite ce poartă”. Noi nu avem nici măcar o secundă de interocepție — totul e despre ce fac alții. E reflexiv. Vorbim de 20–30 de ani de educație și influență socială.
Cum schimbăm asta? De fiecare dată când ne prindem — fie că gândim, fie că spunem cu voce tare — ne corectăm. Ne oprim și mutăm atenția la noi. Și, foarte important: e „replacement therapy” — înlocuim un obicei cu alt obicei. Dacă doar scoți un obicei, în general nu funcționează. Uitați-vă la cei care renunță la fumat: dacă nu înlocuiesc cu altceva, după câteva săptămâni revin.
La început, reacția apare imediat, în milisecunde. Iar răspunsul logic vine după două minute: „aoleu, iar am făcut asta”. Diferența poate fi de două minute. Cu timpul, răspunsul se apropie de reacție. Reacția va rămâne (o cărăm toată viața), dar răspunsul apare din ce în ce mai repede. Asta înseamnă că mă pot opri înainte să se întâmple.
Schimbarea durează ani, cere repetiție și motivație. E citatul lui Zig Ziglar: „Lumea se plânge că motivația nu durează. Nici spălatul — de aceea îl recomandăm zilnic.”
3) România: validare externă, „aprinderi” emoționale și conflict
Bogdan Manta: Observ foarte des asta în România. Vin și fac multe traininguri și consultanță și văd aceste „aprinderi” emoționale. Reacțiile sunt puternice și sunt influențate de cultură.
Facem parte dintr-o cultură colectivistă, unde ierarhia socială e importantă. Pentru mulți, e crucial să își păstreze statutul pe scara ierarhică.
Bogdan Balaban: E legat și de ego? Pentru că ego-ul înseamnă și dorința de a avea dreptate, chiar și atunci când realitatea ne arată altceva.
Bogdan Manta: Exact. E foarte ușor să intrăm în starea asta. Ego-ul îmi spune că trebuie să mă lupt până la capăt, să ridic vocea, să insist. Și dacă țip mai tare decât tine, înseamnă că am mai multă dreptate, nu?
Bogdan Balaban: Și atunci conflictul se personalizează.
Bogdan Manta: Da. Și totuși, conflictul nu este neapărat un lucru rău. Problema e cum intrăm în conflict, cu ce cadru și ce mecanisme avem.
Loredana Pădurean: (Context) Pentru mine, asta e una dintre marile teme ale muncii mele: cum reducem conflictul inutil creat de reactivitate și cum construim cadre de conversații mature.
4) Empatie: cognitivă vs emoțională
Bogdan Manta: Eu folosesc mult empatia cognitivă, nu empatia emoțională. În România, oamenii au nevoie de empatie emoțională. Empatia cognitivă poate fi inconfortabilă, chiar dureroasă, dar paradoxal te ajută să dezvolți empatia emoțională, în loc să te blochezi în suferință sau frustrare.
5) Analiza tranzacțională: Adult – Părinte – Copil (în organizații)
Bogdan Manta: Ceea ce ați descris este foarte interesant. Se numește analiză tranzacțională — un model de comunicare care explică interacțiunile dintre o persoană și sine, dintre două persoane și cum se manifestă asta în business, echipe și organizații.
Fiecare adult are trei stări în care poate funcționa:
Starea de Adult — gânduri, emoții și răspunsuri bazate pe prezent, pe realitatea de „aici și acum”. Maturitatea emoțională înseamnă să operăm cât mai mult din această stare.
Starea de Părinte — modele de gândire, obiceiuri și emoții învățate din copilărie, preluate de la părinți sau figuri de autoritate.
Starea de Copil — reacții, emoții și comportamente care vin din tipare copilărești (rebel, supus, speriat, etc.).
Deși idealul e să fim cât mai mult în „Adult”, realitatea e că oscilăm constant.
Un exemplu simplu: dacă iau o bucată de ciocolată, se activează „vocea părintelui”: „Iar mănânci? O să te îngrași! Nu ți-e rușine?” E reflexiv și adesea nici nu realizăm cât de mult ne influențează.
Într-o conversație matură, idealul ar fi interacțiunea „Adult – Adult”: dacă avem un conflict, discutăm rațional; dacă avem o trăire emoțională, o exprimăm clar și calm. Dar e greu să rămânem acolo.
În mediul corporativ, dacă un manager funcționează din Părinte (ridică tonul, controlează excesiv, dă ordine fără explicații), subalternul va reacționa adesea din Copil.
6) Generații, educație emoțională și „granularitate” (diferențe fine între emoții)
Loredana Pădurean: Sunt obsedată să înțeleg de ce există diferențe atât de mari între generații.
Bogdan Balaban: Diferențele sunt mari și adesea ignorate. În aceeași cultură avem generații cu valori și așteptări diferite. Mulți manageri nici nu își pot imagina că trebuie să vorbească diferit cu oameni din generații diferite.
Bogdan Manta: Noi lucrăm cu mulți tineri. Partenerul meu de afaceri are 22 de ani și are o maturitate emoțională incredibilă. Eu a trebuit să învăț de la cineva mai tânăr „granularitatea emoțională”: diferența dintre ură, mânie, frustrare și iritare.
Nouă nu ne-a spus nimeni: „Ce simți acum? Cum reacționezi?” Nu ne-a învățat nimeni să identificăm emoțiile. Când eram copii ni se spunea doar: „Du-te în cameră și gândește-te la ce ai făcut!”
7) Parenting și leadership: „nordul” omului (ce îl motivează)
Bogdan Manta: Trebuie să fii atent cu copilul tău — să-l asculți, așa cum îți asculți echipa. Face parte din „echipa” ta mai mult decât oricine. Trebuie să înțelegi ce își dorește și ce îl motivează. Vorbim mult despre motivație la muncă, dar prea rar ne gândim la ce motivează copilul. Care e „nordul” lui?
Vezi părinți care își duc copiii la o sută de activități, fără să se gândească la ce își dorește cu adevărat copilul. Și în business e la fel: dacă nu înțelegi ce motivează omul, nu ai cum să construiești performanță sănătoasă.
8) Auto-reflecție fără pedeapsă (maturitate emoțională + maturitate cognitivă)
Bogdan Manta: Când vorbim despre schimbare, ne uităm la auto-reflecție. Și e important: reflecția de sine nu e ca să ne pedepsim. Nu e ca să spunem că nu suntem buni de ajuns. E ca să avem această reflecție, fiind mândri de noi, acceptându-ne și continuând să construim — încet, încet.
9) Key takeaways (recapitulare)
(1) Reacție vs răspuns
Reacțiile apar în milisecunde; răspunsurile se construiesc prin repetiție și conștientizare.
(2) „Replacement therapy”
Schimbarea obiceiurilor se face prin înlocuire, nu prin eliminare simplă.
(3) Cultura și conflictul
În contexte colectiviste și ierarhice, conflictul se personalizează rapid; cadrul „Adult–Adult” reduce escaladarea.
(4) Siguranță psihologică
Echipele performează mai bine când există siguranță și incluziune; frica produce defensivă și erori.
(5) Auto-reflecție fără rușine
Reflecția de sine nu e pedeapsă; e mecanism de învățare și construcție.
Final
Loredana si Bogdan: Mulțumim, Bogdan. Ne-a plăcut mult combinația dintre claritate, realism și partea practică: schimbare prin repetiție, nu prin declarații.
Bogdan Manta: Mulțumesc și eu.